Selecție – SERIA a XII-a – Proiectul CRED
- Categorie: CRED
- Ultima actualizare: Marți, 13 Septembrie 2022 10:31
- Accesări: 1002
Selecție – SERIA a XII-a – Proiectul CRED – Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți
Stimați colegi, în perioada septembrie 2022 – decembrie 2022, se va desfășura cea de-a douăsprezecea serie de formare, în cadrul Proiectului CRED – Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți, exclusiv în format on-line.
În actuala serie, formarea se va organiza exclusiv pentru disciplinele EDUCAȚIE PLASTICĂ și FIZICĂ_CHIMIE.
Programul de formare are o durată de 120 de ore, și se vor obține 30 de credite profesionale transferabile. La absolvirea acestui program, cu respectarea condițiilor necesare, fiecare cursant va primi o subvenție de 600 RON.
Selecția colegilor participanți la formare este în derulare și se va realiza astfel:
- Depunând dosarul în perioada joi, 15.09.2022 – vineri, 23.09.2022, în format fizic (letric), la sediul Casei Corpului Didactic Galați, strada Gării, nr. 35, etajul I, de luni până joi, în intervalul orar 9.00 – 16.00, iar vinerea în intervalul orar 9.00 – 14.00.
- Lista documentelor din dosar este atașată prezentului anunț, la fel și anexele necesare completării dosarului, toate aceste informații fiind disponibile accesând link-urile.
Toate documentele, imprimate pe o singură față a foii, rugăm să fie completate citeț și introduse într-o folie prinsă într-un dosar de plastic, NECAPSATE între ele și NEPERFORATE. Mizăm pe dorința dumneavoastră de a ne ajuta la o rapidă constituire a documentației specifice începerii procedurii de formare, respectând rugămintea noastră și pregătind dosarele pe care ni le trimiteți conform instrucțiunile de mai jos. Vă mulțumim!
Ordinea actelor în folie este următoarea:
1. Cerere de înscriere, (ANEXA 1) – data înscrisă va fi în intervalul 15-23 septembrie 2022
2. Declarație pe proprie răspundere pentru participarea la curs (ANEXA 5) – data înscrisă va fi în intervalul 15-23 septembrie 2022
3. Acord prelucrare date cu caracter personal (ANEXA 3) – data înscrisă va fi în intervalul 15-23 septembrie 2022.
4. Formularul de înregistrare individuală a participanților la operațiunile finanțate prin POCU 2014-2020 (ANEXA 8) – data înscrisă va fi în intervalul 15-23 septembrie 2022
5. Copie CI.
6. Copie certificat de naștere.
7. Copie certificat de căsătorie (dacă apare o schimbare de nume).
8. Copie diplomă de licență în domeniul disciplinei predate (dacă nu este în domeniu vă rugăm să trimiteți și o copie după certificatul de conversie profesională).
9. Adeverință de la școală.
Apelul pentru participare la formare se adresează tuturor cadrelor didactice, astfel:
a. Cadru didactic în unitățile de învățământ de stat și particular, acreditate, nivel gimnazial;
b. Cadru didactic titular/pe viabilitatea postului/suplinitor, care să aibă cel puțin definitivarea în învățământ;
Grupul țintă va fi constituit din cadre didactice calificate din învățământul gimnazial, disciplinele:
- Fizică
- Chimie
- Educație plastică
Programul de formare „Curriculum relevant, educație deschisă pentru toți” poate fi urmat doar o singură dată, indiferent de numărul de discipline predate.
Participarea la acest program de formare nu exclude participarea la formare în cadrul celorlalte programe acreditate în cadrul proiectului.